Tipuri de avioane de pasageri: Clasificarea modelelor comerciale
Călătorești des cu avionul? Înseamnă că pentru tine, fiecare destinație este o nouă oportunitate de a descoperi locuri și culturi noi. Aici ne-a adus evoluția din domeniul aviației. În doar câteva ore poți să ajungi într-o altă țară, departe de casă, respirând aer nou, savurând la maxim noi și noi experiențe. Dar te-ai întrebat vreodată cu ce model de aeronavă călătorești? Știai că există mai multe companii care produc diferite tipuri de avioane, iar acestea se pot clasifica în funcție de diferite criterii?
O astfel de lecție o poți primi încă din primele zile, dacă te înscrii la un curs de piloți de avion. De fapt, fiecare membru al echipajului deține vaste cunoștințe atât despre meteorologie și manevre de zbor, cât și despre tehnică și situații de urgență. Până când te decizi asupra noilor perspective de carieră, te invităm să descoperi mai multe detalii despre avioanele de pasageri.
Clasificarea avioanelor de pasageri
Pentru că am reușit deja să-ți stârnim interesul, cel mai probabil, te întrebi cu ce viteză zboară un avion de pasageri, care este numărul maxim de locuri al acestuia sau de câte motoare are nevoie pentru a zbura deasupra norilor. Ce-i drept, lumea aviației este fascinantă și nu este de mirare faptul că un curs pentru stewardesa a devenit atât de accesibil, dar mai ales ofertant pentru tot mai multe tinere care își doresc o carieră la înălțime. Dacă vrei și tu să ajungi deasupra norilor, atunci ar trebui să știi că, în general, avioanele se clasifică în funcție de diferite criterii. În acest articol, ne vom opri asupra distanței, capacității, sistemului de propulsie și specificațiile de motorizare.
Clasificarea modelelor comerciale după distanța parcursă
Îți amintești de zborul acela scurt pe ruta București – Timișoara? Înseamnă că nu ai uitat nici de zborul București – Canada, o experiență care te-a făcut să stai în avion circa 14 ore. Ei bine, modelele comerciale de avioane se clasifică în 3 categorii atunci când vine vorba de distanța parcursă:
- Distanțe scurte sau scurt – curiere: În general, acestea pot parcurge maxim 200 de kilometri, au dimensiuni mici și, în mod evident, o capacitate redusă. În ceea ce privește modelele care operează astfel de zboruri, am putea trece pe listă un Airbus A318 sau un Embraer ERJ 145;
- Distanțe medii sau mediu – curiere: Acestea parcurg distanțe mai mari față de cele scurte și au o capacitate mai mare, comparativ cu modelele menționate mai sus. Cele mai bune exemple în acest sens sunt Airbus A300 sau Boeing 73;
- Distanțe mari sau lungi – curiere: Acestea sunt concepute pentru a parcurge distanțe mari, de până la 15.000 de kilometri. Astfel de modele sunt: Boeing 747 sau Airbus A340. Ca idee, un astfel de avion va parcurge distanța dintre Dallas și Sydney în aproximativ 17 ore.

Clasificarea modelelor comerciale din punct de vedere operațional
Avioanele se pot clasifica și din punct de vedere operațional. Astfel că există două mari categorii:
- Avioane regionale: Acestea sunt avioanele care operează pe rute scurte;
- Avioane de linie principală: Vorbim aici despre avioane mari, capabile să parcurgă distanțe lungi. Dacă vrei să vezi cu ochii tăi cum reușesc piloții să ajungă dintr-un punct în altul, indiferent de distanța care urmează a fi parcursă, atunci ai putea să achiziționezi o oră într-un simulator de zbor. Va fi o experiență inedită, mai ales că orele petrecute în simulatorul de zbor fac parte inclusiv din perioada de formare a membrilor echipajului.
Clasificarea modelelor comerciale după sistemul de propulsie
O altă modalitate de a clasifica avioanele este aceea de a analiza sistemul de propulsie. În acest sene, există 3 categorii de aeronave:
- Aeronave cu elice;
- Aeronave cu reacție;
- Aeronave cu elice și reacție.
Clasificarea modelelor comerciale după numărul de motoare
Majoritatea avioanelor de pasageri au două sau patru motoare, dar există și avioane cu un singur motor, folosite în alte scopuri, nu comerciale. Iată cum arată o scurtă clasificare:
- Avioane monomotoare – exemplu: ZLIN Z-142, un model construit de compania ZLIN Aircraft și inaugurat la data de 29 Decembrie 1978;
- Avioane bimotoare – exemplu: Airbus A300, primul avion construit de compania Airbus, produs în 557 de bucăți în perioada 1972 – 2007. Dacă te întrebi cate locuri are un avion, trebuie să știi că răspunsul depinde de dimensiunile acestuia. Airbus A300, de exemplu, are o capacitate totală de 266 de pasageri;
- Avioane multimotoare – exemplu: Boeing 727, unul dintre cele mai populare modele de avioane de pasageri din anii ’70 – ’80.
Tipuri de avioane de pasageri
Știi cum devii pilot de avion? Te înscrii la un curs de specialitate, ești atent și acumulezi toate informațiile necesare pentru a opera aeronave și te pregătești, mai târziu, pentru primul tău interviu. Sigur că noi am sintetizat tot efortul pe care urmează să-l depui într-o singură frază. În realitate, va fi nevoie de multă muncă, perseverență și curaj. Pe parcursul perioadei în care vei studia domeniul aviației, vei descoperi că există doi mari producători care fabrică avioane de pasageri, respectiv: Boeing și Airbus. Pe de altă parte, la nivel mondial, nu există doar avioane Boeing sau Airbus, ci și alte modele, construite de alți producători, precum: Bombardier, Comac, Tupolev sau Embraer.
Cu ce aeronave operează marile companii aeriene?
Marile companii aeriene au flote compuse atât din avioane Boeing, cât și Airbus. Dacă ar fi să ne întoarcem în timp, Boeing deținea monopol în acest sens, dar Airbus l-a prins din urmă și are reușit să-și câștige popularitatea mai ales datorită prețurilor competitive.
Dacă visezi să îți construiești o carieră în domeniul aviației, atunci te poți interesa cum devii stewardesa. Odată ce ai terminat cursurile și obții certificările necesare, îți poți depune CV-ul la companiile aeriene. Aici ai la dispoziție o mulțime de variante. British Airways, Lufthansa, Turkish Airlines, Air France sau Qatar Airways operează zboruri cu avioane de tip Airbus. Delta, American, LATAM sau Austrian Airlines operează zboruri cu avioane de tip Boeing. În general, Boeing și Airbus domină piața avioanelor de pasageri de linie, modelele fabricate de cele două regăsindu-se în aproximativ 99% din flotele companiilor aeriene din întreaga lume.
Diferența dintre avioanele Boeing și Airbus
Compania Boeing s-a înființat în anul 1916 și se ocupă cu fabricarea avioanelor civile și militare, fiind prezentă în peste 70 de țări. Airbus s-a înființat mai târziu, în anul 1970. Compania produce aproximativ jumătate din avioanele cu reacție din întreaga lume și este concurent direct pentru Boeing. Dacă ar fi să vorbim despre diferențele dintre avioanele produsele de cele două companii, identificarea acestora nu ar putea fi deloc ușoară. Multe dintre modele au forme și dimensiuni similare. În plus, pot exista mici diferențe chiar și între modele similare, dar de generație diferită, modele produse de aceeași companie. Iată două dintre avioanele speciale, modele cu care se mândresc Boeing și Airbus:
- Boeing 777 – Acest model este cunoscut la nivel mondial și sub denumirea de „triplu șapte”. Vorbim despre cel mai mare avion bimotor cu reacție din întreaga lume, un avion care s-a construit în aproximativ 1650 de exemplare;
- Seria Airbus A320 – Vorbim despre cele mai populare avioane de linie din lume, avioane folosite pentru distanțe scurte și medii. Cel mai mare nivel de popularitate a fost atins în perioada 2005 – 2007.
Așadar, viteza unui avion de pasageri, numărul de locuri, distanța pe care o poate parcurge și sistemul de propulsie poate fi diferit față de alte modele disponibile în flotele companiilor aeriene. Din acest motiv, există mai multe categorii cu caracteristicii diferite. Ești curios să afli mai multe? Atunci, te invităm să-ți construiești o carieră la înălțime!