Care este cel mai mare avion din lume?

Aviation Academy » Care este cel mai mare avion din lume?
airbus a380 cel mai mare avion din lume

Dacă ne-am uita pe cer la fel de des cum verificăm notificările primite pe telefon, am vedea o mulțime de avioane care străbat norii cu o direcție precisă. Sigur că la bordul lor sunt cei care, cu ceva timp în urmă, fredonau clasicul cântec al copilăriei: „Avion cu motor, ia-mă și pe mine în zbor”. Și au ajuns să zboare, să coordoneze o întreagă echipă, construindu-și o carieră de succes la înălțime, acolo unde timpul capătă o noțiune aparte.

Dacă te-ai înscris deja la un curs pentru pilot de avion înseamnă că te fascinează această industrie, că ești interesat de istoria aviației și vrei să descoperi cele mai interesante detalii despre o lume în care pasiunea este mai presus de orice: de la tehnici și metode de zbor, până la informații cu privire la avioanele care au făcut istorie de-a lungul anilor. Cea mai mare curiozitate a pasionaților și nu numai face referire la cel mai mare avion din lume. Care este acesta? Află din rândurile următoare.

Antonov 225 – cel mai mare avion de transport militar

Până nu de mult, Antonov An-225 Mriya a fost considerat cel mai mare avion militar de transport strategic. Așa cum ai înțeles, nu vorbim despre un avion de transport pasageri, ci despre unul de tip cargo de mare capacitate. Acesta a fost construit de Antonov ASTC, o companie din Ucraina care oferă servicii aeriene, fiind specializată în proiectarea și construirea aeronavelor de capacitate mare.

cel mai mare avion din lume

Istoric și Dezvoltare

Antonov An-225 Mriya a zburat pentru prima data în anul 1988, la 21 Decembrie. A decolat din Kiev și a străbătut cerul timp de 74 de minute. Acesta a fost construit în doar 3 ani și jumătate, fiind o îmbunătățire a precedentului Antonov An-124 Ruslan. Din 1982 și până în 1988, modelul An-124 a fost considerat cel mai mare avion produs în masă. Față de modelul anterior An-225 a primit două motoare suplimentare, dar și alte îmbunătățiri pentru structura de rezistență a aripilor, dar și pentru trenul de aterizare.

De-a lungul timpului, Antonov 225 a aterizat și în România, o singură data. Pe data de 7 Octombrie 2021, acesta a putut fi văzut pe Aeroportul Otopeni.

Caracteristici Tehnice

Curios să afli câte locuri are cel mai mare avion din lume? Ei bine, caracteristicile generale arată că la bordul aeronavei de mare capacitate puteau urca 6 persoane din cadrul echipajului și 63 de persoane din afară. Pe de altă parte, avionul s-a remarcat de-a lungul anilor prin faptul că putea transporta până la 600 de tone. Iată și alte caracteristici:

Aeronava zbura cu o viteza de croazieră de 750–850 km/h și a obținut peste 240 de recorduri mondiale. Din păcate, în luna Februarie a anului 2022, aceasta a fost distrusă în urma bombardamentelor de lângă Kiev. Se afla într-un hangar al unui aerodrom de lângă Kiev. De menționat este și faptul că Antonov An-225 a fost produs într-un singur exemplar.

Airbus A380 – cel mai mare avion de pasageri

Cei care urmează cursuri pentru însoțitor de bord ori cursuri de pilotaj trebuie să știe că Airbus A380 este cel mai mare avion de pasageri din lume.

airbus a380

Istoric și Dezvoltare

Airbus A380 este un avion produs în serie de compania Airbus, în 251 de bucăți. Primul zbor a fost inaugurat în anul 2005, pe 27 Aprilie, dar cum compania a întâmpinat câteva dificultăți, aeronavele comandate au ajuns la cumpărători mai târziu. Compania care a efectuat prima cursă cu un astfel de model este Singapore Airlines, pe ruta Singapore-Sydney. Lufthansa, Qatar, British Airways și Emirates sunt doar câțiva alți operatori care dețin în flotă acest model.

Caracteristici Tehnice

Airbus A380 este unul dintre cele mai cunoscute tipuri de avioane de pasageri. Acesta este configurat în așa fel încât să poată zbura cu 525 de persoane într-o configurație cu 3 clase, 644 de persoane în 2 clase și 853 de persoane într-una economică. Iată câteva caracteristici importante:

Avionul a fost proiectat pentru zboruri de mare distanță, având două punți pentru pasageri, cu câte două culoare, ca răspuns pentru necesitățile marilor companii aeriene de a opera zboruri cu un număr mai mare de pasageri. În timp ce pasionații sunt captivați de specificațiile tehnice, pasagerii se bucură de un mare confort, datorită cabinelor spațioase.

Dacă ar fi să vorbim despre competiție, Boeing 747 este următoare aeronavă recunoscută ca mărime, cea care timp de 35 de ani a deținut recordul suprem. Titulatura i-a fost luată de Airbus cu modelul A380, dar cu toate acestea, Antonov An-225 rămâne cel mai mare avion din lume.

Așadar cel mai mare avion din lume a fost proiectat într-un sigur exemplar, servind în scopuri militare. Acesta a înregistrat numeroase recorduri, dar a avut un sfârșit tragic. Airbus A380 este un alt avion recunoscut pentru capacitățile deosebite, servind drept mijloc de transport pentru cei care străbat lumea în lung și în lat.

Data articol: 27 noiembrie 2023

Standardele inalte ale serviciilor Scolii Superioare de Aviatie Civila sunt confirmate de parteneriate importante

tarom
facultatea de inginerie aerospatiala
Acadademia Henry Coanda
Serviciul telecomunicatii speciale
air bucharest